Sfântul Gherasim din Kefalonia
Sfântul Gherasim din Kefalonia a plecat la Domnul în ziua de 15 august, dar se sărbătorește pe 16 august. (Pentru că pe 15 este Praznic Împărătesc).
El s-a născut intr-o familie bogată, dar după moartea părinţilor, toată averea a dat-o la săraci.
A fost hirotonit ca ieromonah, la Ierusalim. Apoi, cu binecuvântarea Patriarhului, s-a retras intr-o peșteră din insula Kefalonia.
Acolo a trăit mulți ani în post aspru și multă rugăciune.
Deși era foarte slab (avea cam 40 de kilograme și 1,95m înălțime), avea mare putere de rugăciune. A vindecat pe mulți bolnavi și pe cei care aveau duhuri rele. Era foarte căutat de oamenii aflați în suferință.
A vindecat, după 3 zile de rugăciune, și pe o fată grav bolnavă de cancer.
Ca recunoștință, părinţii fetei, au construit o biserică.
Îndemnat de Dumnezeu, a construit o mânăstire unde a slujit aproape 30 de ani, în osteneli și rugăciuni.
A știut cu câteva zile înainte, când va muri. Cu o zi înainte, si-a luat rămas bun de la cei din mânăstire.
Sfintele lui moaște se află în Kefalonia.
Sfintele moaște au fost găsite după doi ani, întregi, frumos mirositoare și vindecătoare de boli.
Aflarea moaștelor Sfântului Gherasim se sărbătorește în data de 20 octombrie.
Comentarii
Trimiteți un comentariu