Postări

Lipirea si vindecarea mâinii

O mână a Sfântului Damaschin, a fost complet taiată de către iconoclaști.  Sfântul  s-a rugat cu credință Maicii Domnului să-i lipească mâna la loc și să i-o vindece. Atunci a apărut Maica Domnului, i-a lipit și i-a vindecat mâna. De aceea, ca recunoștință, Sfântul Damaschin a adăugat ceva la icoana în fața căreia se rugase, a Maicii Domnului.  A adăugat încă o mână (de argint).

Icoana cu trei mâini

Icoana cu trei mâini este o Icoană a Maicii Domnului, pictată de Sfântul Ioan Damaschin.  A treia mână a adăugat-o, pentru minunea pe care Maica Domnului a făcut-o cu el. Icoana se află la Muntele Athos.  O copie se află și la Mânăstirea Neamț.

Patronul unei biserici

Patronul unei biserici este Sfântul ocrotitor al acelei biserici.

Hram

Hram înseamnă Sărbătoarea Sfântului patron al unei biserici.  Hramul, poate fi și un Eveniment religios. De exemplu "Schimbarea la Față". Este o zi de bucurie! Hramul unei biserici mai înseamnă însuși Sfântul patron al acesteia.

Sfântul Mucenic Eustație

Sfântul Mucenic EUSTAȚIE cu soția și fiii, se sărbătoresc la 20 septembrie. Sfântul EUSTAȚIE s-a convertit la credința creștin-ortodoxă printr-o minune.  Ei au trăit în vremea împăratului Traian.  Au fost martirizați la Roma, pentru mărturisirea credinței.

Psalm

Psalm înseamnă o grupare de versuri religioase.  Psaltirea lui David este compusă din 150 de Psalmi. În vechime, Psalmii se cântau, fiind acompaniați de harpă.

Înălțarea Sfintei Cruci

Înălțarea Sfintei Cruci se sărbătorește la data de 14 septembrie. Este zi de post. Împărăteasa Elena a găsit, după multe căutări, cele 3 Cruci de la Răstignire. Dar nu reușea să recunoască acea Cruce pe care a fost Răstignit Hristos. Din randuiala lui Dumnezeu, tocmai trecerea pe acolo un cortegiu funerar. Când a fost atinsă, femeia moartă, de primele două cruci, nu s-a schimbat nimic.  Dar, când a atins-o de Crucea lui Hristos, femeia a înviat. Multă lume voia să vadă cât mai bine  Crucea lui Hristos. De aceea, Episcopul Macarie a ridicat-o, adică a Înălţat-o pe un loc mai sus, spre cinstire.