Postări

Se afișează postări din august, 2024

Adormiţi

Adormiți sunt acei oameni care au murit, în nădejdea Învierii și a vieții celei veșnice.  Pentru ei, moartea este o trecere firească de la viața pământească trecătoare, la viața Cerească veșnică, în Împărăția Lui Dumnezeu.

Brâul Maicii Domnului

Brâul Maicii Domnului a fost cusut de Fecioara Maria și purtat de ea. Când s-a Înălţat la Cer, Maica Domnului a aruncat ( in văzduh), Brâul ei, lui Toma (care tocmai venea pe nori, cu întârziere,  la înmormântare). 

Tăierea Capului Sfântului Ioan

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul este la data de 29 august.  Este zi de post. Împăratul Irod, a poruncit slujitorilor să taie capul Sfântului Ioan. Și să-i fie adus (la ospăț) pe o tipsie. A făcut această cumplită crimă, la cererea soției lui nelegiuite și a fetei ei.

Tipsie

Tipsie înseamnă o tavă mare, din metal.

Sfântul Mucenic Fanurie

Sfântul Mucenic Fanurie se sărbătorește la 27 august. El s-a născut în Grecia. A avut 12 fraţi.  După ce tatăl sau a murit, mama lui, nu a găsit un loc de muncă cinstit, ca să-și poată crește cei 12 copii. De aceea a fost nevoită să se angajeze ca dansatoare la un local.  În ziua când fiul ei (cel mai mare), Fanurie, a descoperit unde era, ea a leșinat și a murit pe loc. Iar Fanurie,  a plecat de acasă și a devenit pustnic. Sfântul Fanurie a fost chinuit și omorât de păgâni, care spuneau că el face vindecări și alte minuni, cu puterea celui rău. Sfintele lui moaște au fost găsite pe la anul 1500. Lângă ele era o veche inscripție cu numele și pătimirea Sfântului. Sfântul Fanurie a îndemnat pe creștini,  ca de ziua lui, să facă turtițe sau plăcinte și să le împartă pentru iertarea sufletului mamei sale.

Psalm

Psalm înseamnă un text religios, compus, de obicei în versuri. Se referă la pasaje din Biblie, din Vechiul Testament. Psalmii din Biblie sunt compuși de către Proorocul David

Sfinții Adrian și Natalia

Sfinții mucenici Adrian și soția lui, Natalia, sunt sărbătoriți la data de 26 august. Sfânta Natalia l-a încurajat pe soțul ei Adrian,  să rabde până la sfârșit, cu bărbăție, chinurile la care a fost supus, pentru că l-a mărturisit pe Hristos. Desi ea îl iubea mult pe soțul ei. De aceea este considerată și ea muceniță.

Apostolul Bartolomeu

Apostolul Bartolomeu este unul dintre Cei 12 Apostoli ai lui Hristos.

Potolirea furtunii

Hristos a potolit, adică a oprit imediat, o furtună pe mare, doar prin cuvânt.  Hristos era împreună cu ucenicii săi într-o corabie, pe marea Galileii. S-a pornit o furtună cumplită, iar Hristos dormea liniștit.  Ucenicii l-au trezit, îngroziți că erau în pericol să moară.  Hristos a poruncit mării să se liniștească și în acel moment furtuna s-a oprit, valurile s-au liniștit. Apoi i-a certat pentru puțina lor credință.

Odovania praznicului

Odovania unui Praznic este ultima zi de prăznuire, de obicei a 8-a zi,  după sărbătoarea respectivă.  La Odovanie se reînnoiește Praznicul, în biserică. Multe tropare și cântări din ziua sărbătorii se reiau.

Acatist

1.  Acatistul este o rugăciune de laudă, adresată unui anumit sfânt, Maicii Domnului, sau lui Dumnezeu. Se citeşte mai ales în zilele când sunt sărbătoriţi aceştia, dar se poate citi şi în orice altă zi. Acatistul este alcătuit din 12 parti, fiecare având un Condac şi un Icos. Primul Acatist care a fost compus, a fost adresat Maicii Domnului, ca mulţumire pentru ajutorul şi minunile săvârşite de Ea. Această rugăciune se citeşte de obicei stând în picioare. 2.  Acatist mai înseamnă şi pomelnic pentru cei vii, care este citit de către preot .

Sfânta Muceniță Vasa

Sfânta Muceniță Vasa cu fii ei: Teognie, Agapie și Pist,  se sărbătoresc în data de 21 august. Sfânta Vasa a trăit in vremea împăratului păgân Maximian. Ea a fost denunțată că este creștină, de către soțul ei, care era închinător la idoli. Cei trei fii ai lor, au fost cumplit chinuiți și apoi omorâți în fața mamei lor. Dar ei, deși copii fiind,  au răbdat cu bărbăție  chinurile și nu au acceptat să se lepede de Hristos. Apoi a fost chinuită, în diferite feluri, și mama lor, Vasa.   Văzând că nu o pot birui, păgânii i-au tăiat capul cu sabia. Atunci când au aruncat-o în adâncul mării, s-au văzut trei Sfinți, ce străluceau cu o lumină orbitoare, care au scos pe Sfânta din mare și au așezat-o într-o corabie.

Sfântul Mucenic Andrei Stratilat

Sfântul Mucenic Andrei a fost un viteaz general (adică stratilat) în oastea romană. Din porunca împăratului păgân Maximian, a fost chinuit și omorât, pentru că a mărturisit că  el crede in Hristos. Au fost decapitați împreună cu el și toți cei peste 2000 de ostași din oastea lui, care erau creștini. Dumnezeu a rânduit ca, înainte de a fi omorâți, să reușească toți să se boteze. În locul plin de sângele vărsat, între stânci, a apărut un izvor de apă vindecătoare de boli.

Înmulțirea pâinilor

Hristos a înmulțit cele 5 pâini și cei doi pești. S-a rugat și le-a binecuvântat. Și au mâncat din ele, și s-au saturat, mai mult de 5000 de oameni.  Această minune este relatată în Biblie, de către toți cei 4 Evangheliști. 

Pustnic

Pustnic înseamnă călugăr care trăiește în pustie, în singurătate. Orice pustnic are o viață duhovnicească înaltă. Face multe rugăciuni și multe nevoințe. Un pustnic adevărat merge în pustie cu binecuvântarea duhovnicului.

Sfântul Gherasim din Kefalonia

Sfântul Gherasim din Kefalonia a plecat la Domnul în ziua de 15 august, dar se sărbătorește pe 16 august. (Pentru că pe 15 este Praznic Împărătesc).  El s-a născut intr-o familie bogată, dar după moartea părinţilor, toată averea a dat-o la săraci. A fost hirotonit ca ieromonah, la Ierusalim. Apoi, cu binecuvântarea Patriarhului, s-a retras intr-o peșteră din insula Kefalonia. Acolo a trăit mulți ani în post aspru și multă rugăciune. Deși era foarte slab (avea cam 40 de kilograme și 1,95m înălțime), avea mare putere de rugăciune. A vindecat pe mulți bolnavi și pe cei care aveau duhuri rele. Era foarte căutat de oamenii aflați în suferință. A vindecat, după 3 zile de rugăciune, și pe o fată grav bolnavă de cancer. Ca recunoștință, părinţii fetei, au construit o biserică. Îndemnat de Dumnezeu, a construit o mânăstire unde a slujit aproape 30 de ani, în osteneli și rugăciuni. A știut cu câteva zile înainte,  când va muri. Cu o zi înainte, si-a luat rămas bun de la cei din mânăstir...

Sfânta Maria Mare

"Sfânta Maria Mare" este denumirea populară a sarbatorii " Adormirea Maicii Domnului ", de pe 15 august.

Adormirea Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului înseamnă plecarea Ei din viața pământească la viața Cerească veșnică, în Împărăția Fiului Ei. Maica Domnului a fost înștiințată cu câteva zile înainte de către Hristos, Să fie pregătită, că va veni să Îi ia sufletul. Arhanghelul Gavriil a fost trimis sa îi vestească aceasta. El i-a adus atunci și o ramură de finic din Rai. Deși Dumnezeu a îngăduit ca Sfânta Fecioară Maria să moară ca orice om, însă, după ce trupul ei a fost înmormântat, a fost luat la Cer împreună cu sufletul.  Ea viețuiește în Împărăția cea veșnic fericita a Fiului Ei. Însuși Hristos s-a coborât din Cer și a luat cu El sufletul mamei sale, cu multă cinste. La înmormântarea Maicii Domnului au fost înștiințați și Apostolii. Ei au fost aduși de Dumnezeu pe nori, din diferite locuri îndepărtate unde se afla fiecare.  Un om necredincios a încercat să răstoarne sicriul Fecioarei Maria . Atunci mâinile i s-au lipit de pat și i s-au tăiat de o mână nevăzută. Dar a fost vindecat după ce a cer...

Prohodul Maicii Domnului

Prohodul Maicii Domnului înseamnă Slujba de inmormantare a Maicii Domnului. Are loc în biserică, în seara zilei de 14 august, după Vecernie. Slujba este formată din 3 părți (stări). Primele două părți sunt compuse din aproximativ 60 de strofe, de câte 4 versuri. Ultima parte are 50 de strofe a câte 3 versuri. Slujba se cântă de către credincioși, pe grupe, pe rând.

Voturile monahale

Voturile monahale sunt: fecioria, sărăcia și ascultarea. Acestea sunt jurăminte pe care le face de buna voie, in fața Altarului, cel care vrea sa devină monah.

Sfântul Nectarie

Sfântul Nectarie vindecă pe oamenii bolnavi de cancer și de alte boli. Sfântul Nectarie face multe minuni. Sfintele lui moaște se află în Grecia. El a fost și Episcop. Este ctitor al Mănăstirii Sfanta Treime din insula Eghina, în Grecia. Se sărbătorește pe 9 noiembrie.

Erezie

Erezie înseamnă abatere de la adevărata credință. Ereticii au schimbat greșit dogmele de credință ale Bisericii.

Cele 7 păcate de moarte

Cele 7 păcate de moarte (capitale) sunt: 1. Mândria 2. Mânia 3. Invidia 4. Desfrânarea 5. Iubirea de arginți 6. Lăcomia pântecelui 7. Lenea

Apostolul Matia

Sfantul Apostolul Matia este unul dintre Cei 12 Apostoli ai lui Hristos.  A fost ales în locul lui Iuda Iscarioteanul. Apostolul Matia a fost omorât cu pietre de către păgâni. Sfintele lui moaște se află în Germania.

Praznic Împărătesc

Praznic Împărătesc înseamnă o sărbătoare în care îl slăvim în mod special pe Iisus Hristos sau oricare persoană a Sfintei Treimi.  De asemenea poate însemna o sărbătoare în cinstea Maicii Domnului.

Schimbarea la Față

Schimbarea la Față se sărbătorește pe 6 august. Este un Praznic Împărătesc . Schimbarea la Față este cea mai mare sărbătoare din Postul Adormirii Maicii Domnului.  Înainte de Răstignire, pe muntele Taborului, Hristos s-a schimbat la față.  Adică fața i-a strălucit ca soarele. Ucenicii lui de-abia puteau să-L mai privească. El și-a arătat o parte din Slava Lui dumnezeiască. Pentru ca atunci când El se va supune voinței celor mulți și va fi Răstignit, ei să nu-și piardă încrederea că este adevăratul Dumnezeu.

Sfântul Ioan Iacob

Sfântul Cuvios Ioan Iacob este un Sfânt român. S-a nevoit la început în mănăstirea Neamț, apoi în Țara Sfântă, mai ales la Hozeva. Afost canonizat in anul 1992. Se sărbătorește pe 5 August. În mănăstirea a avut ascult⁰area de bibliotecar și de îngrijire a bolnavilor. Era foarte iubit de toți. A scris poezii deosebit de frumoase,  inspirate de Dumnezeu. 

Sfântul Nicolae

Sfântul Nicolae se sărbătorește în 6 decembrie.  El este grabnic ajutător, oricând, celor care îl cheamă, rostindu-i numele.  Face multe minuni. Sfântul Nicolae a fost și Episcop. El a participat la un Sinod al Sfinților Părinţi. unde s-a stabilit și Crezul. Sfântul Nicolae a reușit să combată, erezia lui Arie.

Iisus

Iisus este Iisus Hristos. Cuvântul "Iisus" înseamnă "Mântuitor".

Apostolul Tit

Sfântul Apostol Tit este unul dintre cei 70 de Apostoli ai lui Hristos. A fost ucenic al Sfântului Apostol Pavel. Se sărbătoreşte la 25 august.

Ihtis

"Ihtis", înseamnă "pește", în limba greacă.  Peștele este un simbol al creștinilor. Era des folosit de creștini, mai ales în primele trei secole.