Sfântul Cuvios Dimitrie a fost păstor de oi, apoi a trăit mulți ani, retras intr-o peșteră. Ducea o viață sfântă și smerită, în post aspru și rugăciuni neîncetate. El a știut dinainte ziua în care Dumnezeu i-a rânduit să plece din această viață. Atunci s-a așezat între două lespede de piatră, și a plecat la Domnul. După o ploaie mai puternică, trupul lui sfânt a fost luat de apa râului Lom, din Bulgaria. Sfintele lui Moaște au fost descoperite, după mai mulți ani, printr-o minune: Unei fetițe grav bolnavă, i s-a arătat Sfântul, în vis și i-a spus că se va vindeca, dacă va scoate din apă moaștele lui, și se va atinge de ele. Așa a fost, și nu doar acea fetiță s-a vindecat, ci și mulți bolnavi care s-au atins de ele cu credință. Moaștele au fost găsite în locul arătat de fetiță. Oamenii adunați acolo au văzut în apa Lomului o lumină strălucitoare. Așa au fost descoperite moaștele Sfântului Dimitrie, nestricate, învăluite de o lumină dumnezeiască. De 250 de ani, moaștele Sfântului Dimitri